Cinema – o lume infinită

Mai mult ca sigur fiecare dintre voi a fost cel puțin odată la cinema pentru a vedea un anumit film, dar de ce să mințim trebuie să recunoaștem că este o experiență cu totul și cu totul aparte. În primul rând ecranul de dimensiuni enorme era impresionant, parcă te transpunea și pe tine cel care îl priveai în lumea filmului. Dacă alegi și un film 3D, pe lângă calitatea excelentă a imaginii vei avea parte și de un sunet excelent care va aduce cu siguranță un plus la capitolul experiență cinematografică.

Începuturile cinematografiei sunt de asemenea uimitoare, la început au fost filmele mute și totodată alb negru, apoi au urmat cele alb negru dar cu voce, într-un final apărând și cele color. Trebuie menționat neaapărat maestrul comediei secolului XX Charlie Chaplin, care reușea fără să scoată nici un cuvânt să ne facă să râdem cu gura până la urechi. Acest minunant actor a avut ceva aparte, un talent debordant care multă vreme nu a mai ieșit la suprafață dupa moartea acestuia. În zilele noastre dacă putem face o mică comparație cu Charlie Chaplin, îl avem pe Rowan Atkinson, în rolul lui Mr. Bean care de asemenea stârnește amuzamentul fără să spună nimic, în cel mai bun caz mormăie ceva

Unul din filmele pe care mi-aș fii dorit să îl văd în cinematograf ar fii fost Deadpool, la care din păcate nu am reușit să ajung și nici nu cred că voi mai avea vreodată ocazia să îl văd în condițiile astea dar trecem mai departe.

Astfel noi nu trebuie să uităm moștenirea culturala pe care ne-au lasat-o actorii care au plecat dintre noi, suntem datori să ducem moștenirea acestora mai departe.